Belinda isi aminteste limpede cea dintai vizita a ei la un grup de sustinere familial: ” Cand am ajuns acolo, sotul meu deja consuma bautura la fel ca un alcoolic de treisprezece ani. Insa m-am dus la grup pentru a afla cum il pot impiedica sa devina unul dintre ei.  Am verificat ca sa fiu sigura ca nu recunosc nici o masina din parcare si m-am furisat pe usa din dos. Daca  ma duceam la o casa de prostitutie nu ma simteam mai rau. In clipa in care am intrat in camera, am stiut ca am nimerit gresit. Toata lumea radea si facea glume si pareau atat de realaxati, incat eram sigura ca nici unul dintre ei nu traise vreodata cu un betiv in casa. “

Belinda a fost neplacut impresionata de prima ei intalnire si a descoperit ca unii memebri o calcau pe nervi extrem de tare. Cu toate acestea, ea a continuat sa participe si in fiecare saptamana ea a auzit unele intamplari care i-au conferit un sentiment nou de curaj si apartenenta. Era uimita sa gaseasca oameni care se simteau la fel ca ea: neajutorati, maniosi si vinovati.

“Insa ei nu se comportau ca si cum era vina mea ca Ben bea”, si-a amintit Belinda. “Si nici nu ma faceau sa ma simt proasta si incompetenta findca nu ma descurcam. De la saptamana la saptamana, am castigat incredere. Apoi, intr-o zi, am descoperit ca nu imi mai urasc barbatul. Il vedeam ca pe un om bolnav care nu voia sa fie asa cum era. Am stiut si ca am aflat in mine insami taria si seninatatea de care aveam nevoie pentru a-l lasa sa experimenteze consecintele dependentei sale.”

Este imposibil sa exagerezi importanta educatiei pentru oamenii care incearca sa ajute un alcoolic. O multime de daune pot fi provocate de oameni bine intentionati, dar dezinformati, iar tragedia consta  in faptul ca majoritatea acestor greseli ar putea fi evitate printr-un volum minim de studiu indrumat [...] Ajutorul bine intentionat le poate produce daune grave dependentilor de bautura atunci cand exacerbeaza sentimentul de vinovatie al alcoolicului fara a oferi un plan specific, eficient de reabilitare.

Pentru membrii familiei in particular, educatia joaca un rol major in procesul de recuperare. Atunci cand partenerii de viata, copii si parintii se regasesc ei insisi si pe alcoolic in povestile altora, reactia lor consta aproape intodeauna intr-o usurare enorma. Ei isi dau seama ca nu sunt singuri in dilema lor ciudata: comportamentul care i-a dat peste cap si chiar i-a infricosat ani de zile face parte dintr-un tipar de dependenta universal posibil de diagnosticat. Atunci cand ei afla ca acest tipar nu este de neschimbat, usurarea lor se transforma intr-o speranta precauta.

Pe masura ce informatia duce la intelegere, membri familiei si prieteni capata o detasare emotionala necesara pentru a birui frica si neajutorarea lor. Ei incep sa gandeasca mai limpede si mai strategic cu privire la urmatorii pasi ai procesului de reabilitare.  Ei obtin, de asemenea, instrumenste esentiale pentru a inteveni in viata unui dependent de bautura. “Apelul emotional vaporos rareori este de ajuns” spune medicul ale carui eforturi de pionierat i-au inspirat pe fondatorii asociatie Alcoolicii Anonimi. “Mesajul care ii poate interesa si sustine (pe alcoolici) trebuie sa aiba profunzime si greutate. ” In propria mea experienta, eficienta membrilor familiei in procesul de reabilitare este direct legata de seriozitatea cu care au abordat ei nevoia de educatie in domeniu.

Noţiuni generale despre alcoolism!

Boala alcoolismului este cronică, nu se vindecă niciodată, dar poate fi menţinută asimptomatic. În această privinţă se aseamănă cu alte boli cronice, cum ar fi diabetul sau alergia. Asemănarea constă în faptul că nu se poate da uitării!

Diabeticul, de exemplu, cu medicaţia şi dieta adecvată are glicemia normală – dar tot diabetic rămâne. Nu poate abandona dieta şi administrarea insulinei. Alergicul, de asemenea, trebuie să evite toată viaţa substanţa declanşatoare.

“Faptul că un alcoolic este capabil să nu consume alcool de loc, nu înseamnă că ştie să bea cu măsură”.

Această boală este progresivă, deci se agravează continuu. Fără intervenţie, starea bolnavului se înrăutăţeşte, pe zi ce trece. Procesul nu se opreşte de la sine, de aceea trebuie tratat, pentru a menţine bolnavul în stare asimptomatică ( fără simptome).

“Dacă capacitatea de a bea normal, controlat, a dispărut, acest lucru va fi întotdeauna, definitiv!”

Pentru alcoolic, posibilitatea de a bea normal a fost pierdută, deci, alcoolicul nu are voie să bea! Ceea ce poate face, este să se abţină în totalitate de la alcool!

“Este singura soluţie, alternativă nu există!”

Formele cele mai frecvente ale bolii

1. Fenomenul cel mai comun, este când cineva, după ani de zile de băut, trecut prin dezvoltarea toleranţei, ajunge la obişnuinţă ( pentru asta ajung 8-12 ani de consum regulat, începând de la primul pahar). În aceşti ani, se conturează un comportament specific băutorului.

El devine tot mai iscusit în procurarea alcoolului şi în explicaţiile date pentru băut şi consideră că nu asta este problema majoră, ci “familia” “depresia” “problemele” “şomajul”. Pretexte foarte plauzibile!

2. O altă formă de manifestare : cel care are totdeauna un pic de alcool “la bord”. El se menţine “pe linia de plutire”. Poate nu se îmbată niciodată, dar tot timpul este băut. Aşa lucrează, ia decizii, şi conduce. Dacă crede că asta nu este o boală, recomandăm să înceteze băutul, şi va vedea că apar simptomele de sevraj: iritabilitate, tensiune nervoasă, transpiraţie, tremurături, agresivitate, care poate fi observată în timpul condusului – tocmai că nu poate bea. Această stare de spirit agresivă, duce uneori la încălcări grave ale regulilor de circulaţie.

Pierderea cunoştinţei şi starea de rău ( sindrom epileptic) la a cărei examinare medicală “nu s-a găsit nimic”, fac parte de asemenea, din categoria simptomelor de sevraj. Credem că motivul multor accidente de circulaţie datorate “adormirii la volan,” este criza de epilepsie.

3. Cel care “este prins de vârtej”, şi nu se poate opri! – este o altă formă de manifestare a bolii.

În acele zile, toate simptomele bolii sunt vizibile: cel în cauză bea în neştire, nu se duce la serviciu, conduce în stare de ebrietate, cheltuieşte o groază de bani, etc…

Chiar în cazul punctului 1, este vorba de boală, care trebuie tratată în instituţiile de specialitate. Zilele “furtunoase” , sunt urmate de luni de abstinenţă totală, menţinută fără nici o dificultate, prin urmare, anturajul se linişteşte, spunând că de fapt, “nu este nimic grav”. Şi atunci începe o nouă “lansare”. Odată cu evoluţia bolii, zilele de beţie se înmulţesc, iar perioadele de abstinenţă, devin tot mai scurte. Degradarea fizică şi psihică se aprofundează. Alcoolicul începe să-şi neglijeze ţinuta, igiena, familia şi munca. În momentele rare de luciditate, îşi dă seama de situaţia reală, îşi ia angajamente, face promisiuni, dar acestea nu mai pot fi ţinute.

“Boala nu poate fi tratată prin voinţă sau angajamente!

Dacă aţi încercat să vă lăsaţi de băut în repetate rânduri prin forţe proprii, fără rezultate, cereţi ajutor de la un specialist ( psiholog , terapeut  adictolog sau  grup de  sprijin  )

Toate cele trei forme amintite mai sus, pot fi tratate .

“Boala alcoolismului este dependenţa de alcool, ce poate fi recunoscută de oricine, prin faptul că cel în cauză nu este capabil să menţină o abstinenţă totală şi definitivă”.

Tratamentul trebuie început oricum, într-o instituţie de specialitate. Sevrajul periclitează viaţa bolnavului. Poate “am scăpat” de câteva ori, dar asta n-are relevanţă, în ce priveşte o nouă criză de delirium tremens.

Tratarea acestuia, precum şi a complicaţiilor, necesită, de obicei, două – trei săptămâni, iar programul de reabilitare durează trei – şase luni.

Alcoolismul poate cauza boli psihiatrice, sau poate exista în paralel cu acestea. Şi în acest caz, primul lucru este abandonarea totală şi definitivă a consumului. Atât timp cât alcoolicul bea, afecţiunile psihiatrice nu i se pot trata eficient şi nu i se poate stabili medicaţia precisă. Acest lucru este valabil pentru toate bolile provocate de alcool: ulcer, tensiune, pancreatită, afecţiuni hepatice, etc…În judeţul Baranya, la secţia de alcoologie a spitalului din Szygetron, nu se aplică metoda “tradiţională” a dezalcoolizării , ci se lucrează cu modelul Minnesota, experimentat prima oară la Hazelden – Statul Minnesota în SUA.

Acest tip de terapie se aplică cu succes, de câteva decenii, în multe ţări.

Eficienţa ei, în cazul participării la grupuri de într-ajutorare, post terapeutice, este de 70 %