Dupa cum pastorul bisericii mele spunea, credinta este o alegere intelectuala care trebuie urmata de actiune, daca dorim ca ea sa aiba rezultate profunde in viata noastra. Iar asta, cu siguranta, cere efort. Ei, noi suntem doritori sa credem, dar nu vrem sa devenim prea radicali, nu-i asa? Am putea fi categorisiti drept fanatici religiosi. Si sa actionam ar putea presupune sa facem ceva ce noi nu vrem sa facem sau sa renuntam la ceva ce noi nu vrem sa renuntam.

Un verset miscator din Noul Testament ne vorbeste despre un baiat posedat de un duh rau, probabil un duh de epilepsie, adus de tatal sau inaintea lui Isus. Cautand ca fiul sau sa fie vindecat, tatal pledeaza:

“Si de multe ori duhul l-a aruncat cand in foc, cand in apa, ca sa-l omoare. Daca poti face ceva, fie-Ti mila de noi si ajuta-ne.

Isus a raspuns: Tu zici: Daca poti! … Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede!

Indata tatal copilului a strigat cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!”         (Marcu 9:22-24)

Suntem asigurati prin aceste versete ca Dumnezeu cunoaste indoielile noastre. Pe masura ce ne agatam de intrebari in credinta si trecem prin incercari , putem primi si noi inspiratie de la cei care fac aceeasi calatorie cu noi.

Urmatoarele povestiri ne reamintesc ca nu exista limite ale cresterii spirituale – numai limite pe care noi insine ni le impunem sau le permitem celor din jur sa ni le impuna. Indiferent de cat de putin am vedea astazi, mult mai mult ni se va revela daca vom veni cu punctele noastre de rezistenta si cu indoielile noastre inaintea lui Dumnezeu.

Cu adevarat, ajuta necredintei noastre!

2. Alege echipa de interventie. Participantii intr-un grup de interventie sunt selectati pe baza relatiei lor cu alcoolicul si pe baza disponibilitatii lor de a ajuta. Nu toti prietenii sau membrii familiei vor fi de acord cu o interventie de grup (unii ar putea chiar sa o saboteze), insa, cu educatie, un numar surprinzator de oameni vor fi dispusi sa ajute.

Cei mai strategici participanti sunt, de obicei, rudele de sange ale alcoolicului (partener de viata, parinte sau copil), un prieten apropiat, un patron plin de compasiune si doctorul alcoolicului, daca el sau ea sunt in cunostinta de dependenta celui in cauza. Desi putini doctori doresc sa participe la o interventie, ei pot fi prezenti prin intermediul unei scrisori scrisa de ei si citita de liderul grupului. Un alcoolic in curs de recuperare poate fi un membru de echipa eficient.

Alti participanti potentiali pot fi copiii, rudele si liderii din comunitatea religioasa. Nu exista limite de varsta, iar copiii nu ar trebui exclusi pe criterii de varsta. Chiar copiii mici sunt adesea dureros de constienti de problema bauturii cu care se confrunta familia si, asemenea fiicei lui Paul, ei pot aduce o contributie care ii poate schimba alcoolicului viata.

Indivizii care ar trebui exclusi din echipa de interventie sunt urmatorii:

• cei ale caror stari psihologice sunt prea fragile pentru a rezista impactului emotional al interventiei;
• orice persoana care poate sa ia alcoolicul la rost sau sa ii tina predici cu un ton moralizator;
• aceia a caror manie si ostilitate ii impiedica sa ii vorbeasca betivului dependent cu dragoste si cu respect.

din: “Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr., MD & Barbara R. Thompson

Pe masura ce membrii familiei, prietenii apropiati si colegii pun capat actiunilor lor de facilitare a consumului de bautura, alcoolicul devine constient de un vant nou care bate  peste viata sa. Ocazional, constientizarea aceasta il va indemna pe dependent sa caute ajutor. Alteori, comportamentul schimbat al celor care inainte facilitau consumul de alcool poate duce la forte externe – precum o citatie pe motivul conduceri in stare de ebrietate sau interventia unui angajat al unui program de asistenta – care il constrange pe alcoolic sa se integreze intr-un program de tratament.

Pe masura ce te simti mai intarit, lasa-l pe alcoolic sa stie din cuvintele si actiunile tale ca, in vreme ce te tulbura si te doare spirala descendenta a consumului sau dependent de alcool, tu ai propria ta viata de trait si vrei sa iei ce este mai bun din ea.

Oportunitatea de a experimenta rezultatele dureroase ale consumului dependent de bautura este un pas critic in procesul de recuperare pentru un alcoolic (ca si in reabilitarea familiei si a prietenilor). Atata vreme cat o alcoolica poate sa bea si poate duce o viata relativ normala, ea va continua sa bea.  Daca brusc se vede confruntandu-se singura cu consecintele negative ale dependentei – pornind de la curatatul mizeriei pe care a facut-o cand i-a fost rau pana la fabricarea proprilor explicatii pentru a se scuza la locul de munca, sau chiar pentru a se confrunta cu probleme legale – atunci este posibil sa inceapa sa priceapa gravitatea situatiei ei. In vreme ce iluzia ei de auto-control incepe sa se clatine, se poate ca ea sa devina suficient de vulnerabila pentru a accepta ajutor pentru dependenta ei.

Pentru majoritatea oamenilor, in special pentru membri familiei, nu este o chestiune usoara sa zdrobesti tipare vechi de facilitare a obiceiului alcoolicului. Detasarea este rareori o sarcina lipsita de durere in orice situatie dificila si a sta pasiv in vreme ce alcolicul sufere o durere veritabila inseamna a merge impotriva curentului de ani de zile de raspunsuri instinctive. Detasarea cere multa rugaciune, educatie si sustinere si trebuie inradacinata in intelegerea ferma a faptului ca alcoolicul va bea pana va muri prematur daca nu primeste ajutor in privinta dependentei de bautura.

Exista sapte puncte cheie care trebuie avute in vedere in aceasta faza critica de desprindere, in care alcoolicul trebuie lasat sa experimenteze mai profund consecintele negative ale consumului dependent de alcol.

• Evita amenintarile goale si ultimatumurile. Nu promite mai mult decat poti face. Daca din punct de vedere emotional nu esti in stare sa faci un anumit pas care nu ii faciliteaza alcoolicului o atitudine, cauta sustinerea de care ai nevoie si acorda-ti timp pentru a-ti intari curajul si a lua hotarari.

din “Murind pentru o inghititura|” – de Anderson Spickard Jr., MD & Barbara R. Thompson

Belinda a fost neplacut impresionata de prima ei intalnire si a descoperit ca unii memebri o calcau pe nervi extrem de tare. Cu toate acestea, ea a continuat sa participe si in fiecare saptamana ea a auzit unele intamplari care i-au conferit un sentiment nou de curaj si apartenenta. Era uimita sa gaseasca oameni care se simteau la fel ca ea: neajutorati, maniosi si vinovati.

“Insa ei nu se comportau ca si cum era vina mea ca Ben bea”, si-a amintit Belinda. “Si nici nu ma faceau sa ma simt proasta si incompetenta findca nu ma descurcam. De la saptamana la saptamana, am castigat incredere. Apoi, intr-o zi, am descoperit ca nu imi mai urasc barbatul. Il vedeam ca pe un om bolnav care nu voia sa fie asa cum era. Am stiut si ca am aflat in mine insami taria si seninatatea de care aveam nevoie pentru a-l lasa sa experimenteze consecintele dependentei sale.”

Pentru membrii familiei in particular, educatia joaca un rol major in procesul de recuperare. Atunci cand partenerii de viata, copii si parintii se regasesc ei insisi si pe alcoolic in povestile altora, reactia lor consta aproape intodeauna intr-o usurare enorma. Ei isi dau seama ca nu sunt singuri in dilema lor ciudata: comportamentul care i-a dat peste cap si chiar i-a infricosat ani de zile face parte dintr-un tipar de dependenta universal posibil de diagnosticat. Atunci cand ei afla ca acest tipar nu este de neschimbat, usurarea lor se transforma intr-o speranta precauta.

Pe masura ce informatia duce la intelegere, membri familiei si prieteni capata o detasare emotionala necesara pentru a birui frica si neajutorarea lor. Ei incep sa gandeasca mai limpede si mai strategic cu privire la urmatorii pasi ai procesului de reabilitare.  Ei obtin, de asemenea, instrumenste esentiale pentru a inteveni in viata unui dependent de bautura. “Apelul emotional vaporos rareori este de ajuns” spune medicul ale carui eforturi de pionierat i-au inspirat pe fondatorii asociatie Alcoolicii Anonimi. “Mesajul care ii poate interesa si sustine (pe alcoolici) trebuie sa aiba profunzime si greutate. ” In propria mea experienta, eficienta membrilor familiei in procesul de reabilitare este direct legata de seriozitatea cu care au abordat ei nevoia de educatie in domeniu.

Boala alcoolismului este cronică, nu se vindecă niciodată, dar poate fi menţinută asimptomatic. În această privinţă se aseamănă cu alte boli cronice, cum ar fi diabetul sau alergia. Asemănarea constă în faptul că nu se poate da uitării!

Diabeticul, de exemplu, cu medicaţia şi dieta adecvată are glicemia normală – dar tot diabetic rămâne. Nu poate abandona dieta şi administrarea insulinei. Alergicul, de asemenea, trebuie să evite toată viaţa substanţa declanşatoare.

“Faptul că un alcoolic este capabil să nu consume alcool de loc, nu înseamnă că ştie să bea cu măsură”.

Această boală este progresivă, deci se agravează continuu. Fără intervenţie, starea bolnavului se înrăutăţeşte, pe zi ce trece. Procesul nu se opreşte de la sine, de aceea trebuie tratat, pentru a menţine bolnavul în stare asimptomatică ( fără simptome).

“Dacă capacitatea de a bea normal, controlat, a dispărut, acest lucru va fi întotdeauna, definitiv!”

Pentru alcoolic, posibilitatea de a bea normal a fost pierdută, deci, alcoolicul nu are voie să bea! Ceea ce poate face, este să se abţină în totalitate de la alcool!

“Este singura soluţie, alternativă nu există!”

Formele cele mai frecvente ale bolii

1. Fenomenul cel mai comun, este când cineva, după ani de zile de băut, trecut prin dezvoltarea toleranţei, ajunge la obişnuinţă ( pentru asta ajung 8-12 ani de consum regulat, începând de la primul pahar). În aceşti ani, se conturează un comportament specific băutorului.

El devine tot mai iscusit în procurarea alcoolului şi în explicaţiile date pentru băut şi consideră că nu asta este problema majoră, ci “familia” “depresia” “problemele” “şomajul”. Pretexte foarte plauzibile!

2. O altă formă de manifestare : cel care are totdeauna un pic de alcool “la bord”. El se menţine “pe linia de plutire”. Poate nu se îmbată niciodată, dar tot timpul este băut. Aşa lucrează, ia decizii, şi conduce. Dacă crede că asta nu este o boală, recomandăm să înceteze băutul, şi va vedea că apar simptomele de sevraj: iritabilitate, tensiune nervoasă, transpiraţie, tremurături, agresivitate, care poate fi observată în timpul condusului – tocmai că nu poate bea. Această stare de spirit agresivă, duce uneori la încălcări grave ale regulilor de circulaţie.

Pierderea cunoştinţei şi starea de rău ( sindrom epileptic) la a cărei examinare medicală “nu s-a găsit nimic”, fac parte de asemenea, din categoria simptomelor de sevraj. Credem că motivul multor accidente de circulaţie datorate “adormirii la volan,” este criza de epilepsie.

3. Cel care “este prins de vârtej”, şi nu se poate opri! – este o altă formă de manifestare a bolii.

În acele zile, toate simptomele bolii sunt vizibile: cel în cauză bea în neştire, nu se duce la serviciu, conduce în stare de ebrietate, cheltuieşte o groază de bani, etc…

Chiar în cazul punctului 1, este vorba de boală, care trebuie tratată în instituţiile de specialitate. Zilele “furtunoase” , sunt urmate de luni de abstinenţă totală, menţinută fără nici o dificultate, prin urmare, anturajul se linişteşte, spunând că de fapt, “nu este nimic grav”. Şi atunci începe o nouă “lansare”. Odată cu evoluţia bolii, zilele de beţie se înmulţesc, iar perioadele de abstinenţă, devin tot mai scurte. Degradarea fizică şi psihică se aprofundează. Alcoolicul începe să-şi neglijeze ţinuta, igiena, familia şi munca. În momentele rare de luciditate, îşi dă seama de situaţia reală, îşi ia angajamente, face promisiuni, dar acestea nu mai pot fi ţinute.

“Boala nu poate fi tratată prin voinţă sau angajamente!

Dacă aţi încercat să vă lăsaţi de băut în repetate rânduri prin forţe proprii, fără rezultate, cereţi ajutor de la un specialist ( psiholog , terapeut  adictolog sau  grup de  sprijin  )

Toate cele trei forme amintite mai sus, pot fi tratate .

“Boala alcoolismului este dependenţa de alcool, ce poate fi recunoscută de oricine, prin faptul că cel în cauză nu este capabil să menţină o abstinenţă totală şi definitivă”.

Tratamentul trebuie început oricum, într-o instituţie de specialitate. Sevrajul periclitează viaţa bolnavului. Poate “am scăpat” de câteva ori, dar asta n-are relevanţă, în ce priveşte o nouă criză de delirium tremens.

Tratarea acestuia, precum şi a complicaţiilor, necesită, de obicei, două – trei săptămâni, iar programul de reabilitare durează trei – şase luni.

Alcoolismul poate cauza boli psihiatrice, sau poate exista în paralel cu acestea. Şi în acest caz, primul lucru este abandonarea totală şi definitivă a consumului. Atât timp cât alcoolicul bea, afecţiunile psihiatrice nu i se pot trata eficient şi nu i se poate stabili medicaţia precisă. Acest lucru este valabil pentru toate bolile provocate de alcool: ulcer, tensiune, pancreatită, afecţiuni hepatice, etc…În judeţul Baranya, la secţia de alcoologie a spitalului din Szygetron, nu se aplică metoda “tradiţională” a dezalcoolizării , ci se lucrează cu modelul Minnesota, experimentat prima oară la Hazelden – Statul Minnesota în SUA.

Acest tip de terapie se aplică cu succes, de câteva decenii, în multe ţări.

Eficienţa ei, în cazul participării la grupuri de într-ajutorare, post terapeutice, este de 70 %