Povestirile care urmeaza ilustreaza aceasta realitate spirituala – ca Dumnezeu ni se reveleaza in mod progresiv, pe masura ce crestem si ne maturizam in credinta. Poate ca uneori ne purtam ca si cum credinta ar fi un scop, un punct in care trebuie sa ajungem, dupa care nu mai este nevoie de nimic. Dar, sa crezi in Dumnezeu, fie ca este o decizie pe care ai luat-o mental, fie ca vine dintr-o inima credincioasa, este doar inceputul si nu este linia de sosire.

Dupa cum pastorul bisericii mele spunea, credinta este o alegere intelectuala care trebuie urmata de actiune, daca dorim ca ea sa aiba rezultate profunde in viata noastra. Iar asta, cu siguranta, cere efort. Ei, noi suntem doritori sa credem, dar nu vrem sa devenim prea radicali, nu-i asa? Am putea fi categorisiti drept fanatici religiosi. Si sa actionam ar putea presupune sa facem ceva ce noi nu vrem sa facem sau sa renuntam la ceva ce noi nu vrem sa renuntam.

Un verset miscator din Noul Testament ne vorbeste despre un baiat posedat de un duh rau, probabil un duh de epilepsie, adus de tatal sau inaintea lui Isus. Cautand ca fiul sau sa fie vindecat, tatal pledeaza:

“Si de multe ori duhul l-a aruncat cand in foc, cand in apa, ca sa-l omoare. Daca poti face ceva, fie-Ti mila de noi si ajuta-ne.

Isus a raspuns: Tu zici: Daca poti! … Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede!

Indata tatal copilului a strigat cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!”         (Marcu 9:22-24)

Suntem asigurati prin aceste versete ca Dumnezeu cunoaste indoielile noastre. Pe masura ce ne agatam de intrebari in credinta si trecem prin incercari , putem primi si noi inspiratie de la cei care fac aceeasi calatorie cu noi.

Urmatoarele povestiri ne reamintesc ca nu exista limite ale cresterii spirituale – numai limite pe care noi insine ni le impunem sau le permitem celor din jur sa ni le impuna. Indiferent de cat de putin am vedea astazi, mult mai mult ni se va revela daca vom veni cu punctele noastre de rezistenta si cu indoielile noastre inaintea lui Dumnezeu.

Cu adevarat, ajuta necredintei noastre!

Astazi sunt de acord din toata inima, cu prietenul meu Jack, un cleric protestant si coordonator  al programului in 12 pasi, care spune ca “Dumnezeu asa cum il vede fiecare” poate fi un punct de inceput foarte util pentru cei care intra in recuperare. Fara nici o indoiala, un Dumnezeu al iubirii, care nu ne judeca, exceleaza in vindecarea sufletelor ranite. Dar, umblarea timp prea indelungat cu un Dumnezeu avand o imagine generica, presupune riscuri. Un Dumnezeu pe care ni L-am ales noi, aluneca cu usurinta mult prea departe, in opozitie cu Dumnezeul care judeca totul, cel  pe care l-am stiut in trecut. Un astfel de mult-prea-tolerant Dumnezeu, poate presupune o necugetata permisibilitate spirituala, cu foarte putine pretentii de disciplina si progres. O Putere Superioara, personal definita, poate suferi si de o lipsa de ancorare in apele adanci ale credintei care s-a perpetuat inca din vremuri foarte vechi.

Si cum ramane cu Dumnezeul universului?

“Numai atunci cand cel care parcurge programul celor 12 pasi renunta la gardul impatimit al rezistentei impotriva credintei, putem incepe sa invatam din intelepciunea secolelor” , spune Jack. “Atunci incepe sa devina evident ca, putin probabil ca o persoana sa poate crea, doar prin prisma dorintelor sale, un Dumnezeu omnipotent si omniscient, suficient pentru a fi divinitatea noastra, a tuturor.”

Provocarea, spune el, sta in a invata cine este cu adevarat Dumnezeu, in loc de cum ne place sa fie Dumnezeu. ” Nu este suficient doar sa crezi. Pe masura ce credinta se maturizeaza, si conceptia despre Dumnezeu trebuie sa ajunga la maturitate. Conceptia noastra limitata despre Dumnezeu, are nevoie sa fie corectata si extinsa. Dumnezeu trebuie sa fie o revelatie, mai degraba, decat o proiectie a imaginatiei noastre. “

Si eu am simtit la fel, la un moment dat. Desi dezvoltasem o relatie puternica cu Dumnezeu de-alungul celor 12 pasi, simteam in sinea mea, ca felul in care ma raportez la Dumnezeu, poate chiar si Dumnezeul la care ma raportam, era mult mai mult decat puteam gasi in biserica. La urma urmei, aveam spiritualitatea, nu doar religia.

Dedesubtul mastii mele de superioritate a ramas suspiciunea ca oamenii religiosi ar putea avea ceva ce eu nu as fi putut gasi pentru mine. Ei trebuie sa aiba niste urme interioare, un nivel al intelegerii si o credinta de nezdruncinat, dincolo de ceea ce am gasit eu. Si probabil ca ei dintodeauna au mers la biserica, si daca eu as aparea probabil ca as fi singura care nu are nici o idee despre eticheta din biserica, sau semnificatia cuvintelor bisericesti. Cu siguranta nu m-am  gandit ca printre cei care pareau religiosi, erau unii care se luptau cu intrebari asupra credintei. Si apoi,  nimeni din biserica nu continua sa-si cladeasca credinta sau sa invete cine este Dumnezeu.

De fapt, atitudinea mea se baza pe faptul ca, fusesem atata vreme departe de credinta, incat nimic nu ar mai putea acoperi golul. Este mult mai simplu sa faci pe indiferentul, atunci cand nu stii cum si de unde sa incepi. Este mult mai simplu sa-ti iei o atitudine aroganta si sa anulezi toate credintele celorlalti, decat sa admiti o nevoie sau un interes de aventurare in teritoriul lor si sa incerci experiente noi pe pielea ta.

In felul acesta am gandit si simtit. Acum, cand ii aud pe altii exprimand aceleasi sentimente in intalnirile de recuperare, imi dau seama ca sunt cu atat mai flamanzi spiritual, cu cat declama mai puternic ca nu au nevoie de biserica. Simt in ei ecoul aceluiasi gol pe care l-am simtit si eu odata, o senzatie vaga ce manca din mine si pe care, in final, am recunoscut-o ca fiind o foame de Dumnezeu dincolo de ceea ce am gasit de una singura in cei 12 pasi.

Pot depune marturie a faptului ca programul de recuperare in 12 pasi contine suficient de multa substanta spirituala pentru a oferi crestere de-a lungul unui timp indelungat, chiar ani. Cu toate ce tovarasia tipica din cadrul celor 12 pasi ramane separata planului religios, planul initial de recuperare in 12 pasi nu a fost conceput cu bariere impotriva religiei.

Examinand istoria AA gasim intense influente crestine in dezvoltarea din cadrul celor 12 pasi. Textul din Alcoolicii Anonimi accepta in plus cautari in credinta:” Grabeste-te sa vezi unde au dreptate oamenii religiosi. Foloseste ceea ce ei iti ofera.” Cartea cea Mare include si acest citat al lui Herbert Spencer : ” Exista un principiu care opreste toate informatiile, o dovada impotriva oricarui argument si care nu da gres in a tine omul intr-o continuua ignoranta – acest principiu este sa tratezi cu dispret un lucru fara a-l cerceta.”

O minte ingusta, care se grabeste la a trage concluzii, poate trage dupa sine si consecinte neplacute. Cu ani in urma, cand am auzit depsre un om ce a murit ca urmare a complicatiilor date de alcoolism, am intrebat daca el a fost vreodata la AA pentru recuperare, iar un membru al familiei a spus: “S-a dus la cateva intalniri, dar a spus ca AA nu functioneaza.” Oricine care a fost intr-o tovarasie de recuperare la AA, pentru o perioada de timp, stie ca cei 12 pasi functioneaza numai atunci cand fiecare face ceea ce este indrumat sa faca. Ascultarea pasiva  si doar cateva intalniri sunt foarte departe de ascultarea receptiva si aplicarea cu persistenta a pasilor.

In mod paradoxal, aceleasi  persoane care, prinse in programul celor 12 pasi, vor spune ca: “Am incercat AA dar nu a functionat ” , le auzi spunand uneori in intalniri: “Am incercat sa merg la biserica, dr nu a functionat.” In vreme ce unii spun ca biserica nu le-a rezolvat problema dependentei, altii afirma ca importanta religiei este mica. Chiar si cei care se lauda cu o minte deschisa privind orice aspect al recuperarii pot afirma ca expunerea la una sau doua biserici sau denominatii, este pierdere de vreme.