Noţiuni generale despre alcoolism!

Boala alcoolismului este cronică, nu se vindecă niciodată, dar poate fi menţinută asimptomatic. În această privinţă se aseamănă cu alte boli cronice, cum ar fi diabetul sau alergia. Asemănarea constă în faptul că nu se poate da uitării!

Diabeticul, de exemplu, cu medicaţia şi dieta adecvată are glicemia normală – dar tot diabetic rămâne. Nu poate abandona dieta şi administrarea insulinei. Alergicul, de asemenea, trebuie să evite toată viaţa substanţa declanşatoare.

“Faptul că un alcoolic este capabil să nu consume alcool de loc, nu înseamnă că ştie să bea cu măsură”.

Această boală este progresivă, deci se agravează continuu. Fără intervenţie, starea bolnavului se înrăutăţeşte, pe zi ce trece. Procesul nu se opreşte de la sine, de aceea trebuie tratat, pentru a menţine bolnavul în stare asimptomatică ( fără simptome).

“Dacă capacitatea de a bea normal, controlat, a dispărut, acest lucru va fi întotdeauna, definitiv!”

Pentru alcoolic, posibilitatea de a bea normal a fost pierdută, deci, alcoolicul nu are voie să bea! Ceea ce poate face, este să se abţină în totalitate de la alcool!

“Este singura soluţie, alternativă nu există!”

Formele cele mai frecvente ale bolii

1. Fenomenul cel mai comun, este când cineva, după ani de zile de băut, trecut prin dezvoltarea toleranţei, ajunge la obişnuinţă ( pentru asta ajung 8-12 ani de consum regulat, începând de la primul pahar). În aceşti ani, se conturează un comportament specific băutorului.

El devine tot mai iscusit în procurarea alcoolului şi în explicaţiile date pentru băut şi consideră că nu asta este problema majoră, ci “familia” “depresia” “problemele” “şomajul”. Pretexte foarte plauzibile!

2. O altă formă de manifestare : cel care are totdeauna un pic de alcool “la bord”. El se menţine “pe linia de plutire”. Poate nu se îmbată niciodată, dar tot timpul este băut. Aşa lucrează, ia decizii, şi conduce. Dacă crede că asta nu este o boală, recomandăm să înceteze băutul, şi va vedea că apar simptomele de sevraj: iritabilitate, tensiune nervoasă, transpiraţie, tremurături, agresivitate, care poate fi observată în timpul condusului – tocmai că nu poate bea. Această stare de spirit agresivă, duce uneori la încălcări grave ale regulilor de circulaţie.

Pierderea cunoştinţei şi starea de rău ( sindrom epileptic) la a cărei examinare medicală “nu s-a găsit nimic”, fac parte de asemenea, din categoria simptomelor de sevraj. Credem că motivul multor accidente de circulaţie datorate “adormirii la volan,” este criza de epilepsie.

3. Cel care “este prins de vârtej”, şi nu se poate opri! – este o altă formă de manifestare a bolii.

În acele zile, toate simptomele bolii sunt vizibile: cel în cauză bea în neştire, nu se duce la serviciu, conduce în stare de ebrietate, cheltuieşte o groază de bani, etc…

Chiar în cazul punctului 1, este vorba de boală, care trebuie tratată în instituţiile de specialitate. Zilele “furtunoase” , sunt urmate de luni de abstinenţă totală, menţinută fără nici o dificultate, prin urmare, anturajul se linişteşte, spunând că de fapt, “nu este nimic grav”. Şi atunci începe o nouă “lansare”. Odată cu evoluţia bolii, zilele de beţie se înmulţesc, iar perioadele de abstinenţă, devin tot mai scurte. Degradarea fizică şi psihică se aprofundează. Alcoolicul începe să-şi neglijeze ţinuta, igiena, familia şi munca. În momentele rare de luciditate, îşi dă seama de situaţia reală, îşi ia angajamente, face promisiuni, dar acestea nu mai pot fi ţinute.

“Boala nu poate fi tratată prin voinţă sau angajamente!

Dacă aţi încercat să vă lăsaţi de băut în repetate rânduri prin forţe proprii, fără rezultate, cereţi ajutor de la un specialist ( psiholog , terapeut  adictolog sau  grup de  sprijin  )

Toate cele trei forme amintite mai sus, pot fi tratate .

“Boala alcoolismului este dependenţa de alcool, ce poate fi recunoscută de oricine, prin faptul că cel în cauză nu este capabil să menţină o abstinenţă totală şi definitivă”.

Tratamentul trebuie început oricum, într-o instituţie de specialitate. Sevrajul periclitează viaţa bolnavului. Poate “am scăpat” de câteva ori, dar asta n-are relevanţă, în ce priveşte o nouă criză de delirium tremens.

Tratarea acestuia, precum şi a complicaţiilor, necesită, de obicei, două – trei săptămâni, iar programul de reabilitare durează trei – şase luni.

Alcoolismul poate cauza boli psihiatrice, sau poate exista în paralel cu acestea. Şi în acest caz, primul lucru este abandonarea totală şi definitivă a consumului. Atât timp cât alcoolicul bea, afecţiunile psihiatrice nu i se pot trata eficient şi nu i se poate stabili medicaţia precisă. Acest lucru este valabil pentru toate bolile provocate de alcool: ulcer, tensiune, pancreatită, afecţiuni hepatice, etc…În judeţul Baranya, la secţia de alcoologie a spitalului din Szygetron, nu se aplică metoda “tradiţională” a dezalcoolizării , ci se lucrează cu modelul Minnesota, experimentat prima oară la Hazelden – Statul Minnesota în SUA.

Acest tip de terapie se aplică cu succes, de câteva decenii, în multe ţări.

Eficienţa ei, în cazul participării la grupuri de într-ajutorare, post terapeutice, este de 70 %

EXISTĂ SPERANŢĂ!

Cine este bolnav de alcoolism?

Pentru a putea răspunde, să reflectăm asupra câtorva aspecte: este cert, că pentru a deveni oameni, nu am avut nevoie de alcool. Pentru o viaţă fericită şi realizată, nu e nevoie de alcool. Viaţa umană este împlinită fără băutură. A nu consuma alcool – nu este o pierdere. Este libertatea lucidităţii. Avem voie să nu bem, avem libertatea de a rămâne lucizi.

“Băutul este o opţiune – cu responsabilităţile aferente” Băutul moderat, poate fi o parte – dar nicidecum indispensabilă – a vieţii sociale. Acesta este consumul normal – băutul social.

Este caracterizat prin faptul că:

-          este ocazional, nu regulat.

-          consumăm în compania altora de sărbători, ocazii festive.

-          chiar şi atunci când bem cu măsură, nu poate exista motiv de îmbătare.

Cele trei obiceiuri trebuie să fie valabile împreună, adică: îmbătarea nu poate avea loc nici ocazional, sau în compania altora; consumul sistematic a una sau două beri este periculos.

DE CE ?

Dacă consumăm în fiecare zi câteva sticle de bere sau altă băutură alcoolică, băutul social se va transforma treptat în băut patologic(abuziv) în urma căruia, în curs de doi-trei ani, organismul suferă modificări caracteristice.

Rezistăm mai bine la băutură ( fenomenul toleranţei) şi pentru obţinerea aceluiaşi efect, trebuie să bem mai mult( trei în loc de două). Dacă continuăm, din trei vor fi patru, şi aşa mai departe,” tot mai des şi tot mai mult”.

1 Băutul patologic(abuziv) este şi cel de zi cu zi, în timpul serilor liniştite, chiar dacă se desfăşoară în condiţii paşnice şi cade bine.

2 Băutul patologic(abuziv) se numeşte şi consumul des, excesiv, ca rezultat al unor pretexte. Se invocă probleme de serviciu, de viaţă personală, pierderea locului de muncă, divorţ, etc… Omul sănătos, dacă are probleme, nu alege “remediul” băutului, ci face tot ce-i stă în putinţă pentru a le rezolva. Ştie că băutul nu este un remediu, dimpotrivă, acesta agravează problemele!

“Dacă bem când avem necazuri şi le folosim drept explicaţie pentru consumul nostru, înseamnă că deja avem o problemă cu alcoolul”.

Aceste două forme de băut abuziv sunt doar aparent lipsite de consecinţe, pentru că alcoolul creează boli fizice şi psihice, şi agravează afecţiunile deja existente, cum ar fi: tensiunea arterială, ulcer, aritmiile cardiace, pancreatita, hepatita , ciroza (care este letală) diabetul, hiper – colesterolemia , anemia, obezitatea. În 30-35 %  din cazuri, în spatele acestor boli, se află consumul abuziv de alcool. La bolile amintite, băutul este contraindicat, iar bolnavul care continuă să bea, este cu mare probabilitate, alcoolic. Pot apărea insomnii, oboseală, nervozitate, tulburări de memorie şi concentrare, “panică”, depresia sau fobia de mulţime. În cazul apariţiei acestor simptome, cel mai indicat este abandonarea totală a consumului de alcool.

Dacă simţim că nu suntem în stare de asta, sau nu suntem dispuşi s-o facem, înseamnă că s-a format ataşamentul faţă de băutură! Suntem ataşaţi, cu toate  că ne îmbolnăveşte. Dacă recunoaştem şi admitem acest lucru, să cerem fără întârziere, ajutor!

“În cazul în care ne aflăm încă în faza băutului patologic,(abuziv) putem renunţa definitiv, sau ne putem reîntoarce la băutul social!”

Dar, dacă nu ne dăm seama că avem o problemă, căutând pretexte, scuze, explicaţii pentru a bea mai departe, din cele două forme de băut patologic amintit mai sus, va rezulta boala alcoolismului.

“Da, aceasta este o boală, şi nu lipsă de voinţă sau caracter!”

Vorbim de alcoolism, atunci când:

-          ne-am obişnuit aşa de mult cu alcoolul, încât devenim dependenţi de el.

-          suntem dependenţi, pentru că dacă nu-l putem obţine, ne lipseşte: devenim iritaţi, tensionaţi, avem o stare generală proastă, simţim tremurături interioare, care, mai târziu se exteriorizează.

-          în momentul în care bem prima sticlă de bere, pahar de vin, sau un “cincizeci de tărie”, simptomele dispar, ne liniştim şi se poate discuta cu noi, din nou, ” normal”. Dar, asta, numai în cazul în care am băut ceva! Această stare nu este identică cu beţia. Trebuie “doar” să avem alcool în organism.

-          dacă nu ne putem procura cantitatea necesară, odată cu accentuarea simptomelor de sevraj, apare delirium tremens, adică în lipsa alcoolului obişnuit, tot corpul începe să tremure, apar transpiraţii abundente, urmate de halucinaţii: animale mici, insecte, etc…, bolnavul devenind confuz şi dezorientat.

-          nu putem ţine măsura, adică am pierdut controlul asupra consumului.

Despre această formă a bolii, este important de ştiut că bolnavul este perfect conştient de nocivitatea băuturii şi se gândeşte că ar trebui să se lase, sau să-şi modereze consumul, dar fără ajutor, nu mai este capabil de asta.

Nevoia stringentă de alcool, se permanentizează, viaţa lui va fi determinată de ritualurile obţinerii şi consumării alcoolului. Argumentele venite din exterior, sunt ,deci de prisos, el va bea, chiar dacă în principiu este de acord cu ele. Aceasta este una din caracteristicile bolii, ca şi faptul că, dacă este de ales între băut şi o altă activitate(ex. condus auto, rezolvarea unor treburi, etc ..), bolnavul va opta pentru băut. Va bea ( chiar şi în momentele cele mai nepotrivite) şi dacă asta îi aduce daune.

În acest stadiu, băutul devine cel mai important lucru din viaţa sa.

Pierderea controlului se manifestă şi în alte comportamente patologice, de pildă, în cazul bulimiei, patimei jocurilor de noroc, obsesia lucrului, sexului exagerat, pierderea măsurii fiind caracteristică la fiecare dintre acestea.

Există date ştiinţifice, conform cărora se presupune existenţa unei sensibilităţi ereditare( genetice ) în apariţia şi evoluţia bolii. De exemplu, în familie au fost mai mulţi care “şi-au băut porţia” ! Aceasta nu înseamnă o rudă care se tăvălea în şanţ, ci o persoană care obişnuia să bea regulat şi nu putea să ţină măsura. Cele două simptome: obişnuinţa ( respectiv, senzaţia de lipsă) şi pierderea măsurii, nu apar neapărat, împreună, ele se pot produce şi separat. Dacă , însă, oricare dintre ele şi-a făcut apariţia, singurul remediu este abstinenţa totală şi definitivă.

Bolnavul să nu mai încerce metode de reîntoarcere la băutul moderat, ( nici după ani de abstinenţă). Această capacitate (de a bea normal), a fost pierdută definitiv şi nu poate fi recuperată.

Acest lucru nu i-a reuşit nici unui alcoolic, până acum!