“Maya este intr-o stare foarte proasta, insa daca ea vrea sa bea, aceasta este alegerea ei. Nu este treaba noastra.” Am auzit argumentul acesta in favoarea libertatii personale, chiar din partea unor medici prieteni. Cu toate acestea, conceptele de libertate personala si de libertate de alegere au putine, sau nu mai au de loc, aplicatii practice in cazul oamenilor dependenti de substante chimice. In vreme ce multe decizii personale pot fi implicate in dezvoltarea unei dependente, dependenta in sine marcheaza capatul alegerii libere. “Oamenii aleg sa fie consumatori de societate”, a spus un alcoolic aflat in proces de reabilitare. “Nimeni nu alege sa fie alcoolic”.

A deveni alcoolic inseamna a pierde capacitatea de a nu mai bea. A interveni in cursul normal al acestei dependente nu este o mai mare violare a libertatii personale decat aceea de a interna in spitalul de boli nervoase o persoana care ameninta sa se sinucida sau decat aceea de a-i arunca un colac de salvare unui inotator care se ineaca. Ajutorul poate fi refuzat, dar oferta reprezinta o incercare de a restaura libertatea si demnitatea, nu de a le indeparta.

Aproape fiecare familie a unui alcoolic asteapta cu nerabdare ziua cand alcoolicul va inceta instantaneu sa bea. Ei au auzit povesti despre alti alcoolici care ” s-au ridicat si au terminat-o cu bautura”, iar ei cred ca, mai devreme sau mai tarziu, alcoolicul din familia lor isi va veni in fire. Sperantele lor pot fi alimentate si de abilitatea alcoolicului de a se abtine saptamani sau luni la rand si de a actiona intr-un mod responsabil. Acest comportament poate convinge familia si prietenii ca alcoolicul s-ar putea opri din baut, daca ar vrea macar sau ca intr-o zi va alege sa se abtina.

Este adevarat ca unii alcoolici se opresc in mod spontan din baut la un moment din viata, adesea ca parte a unui proces de imbatranire. Cu toate acestea, vasta majoritate a alcoolicilor isi vor bea propria viata daca cineva sau ceva nu intervine in dependenta lor. Cu sanse limitate de incetare spontana, nu avem nici o justificare medicala sau morala sa urmarim pasiv cum un alcoolic isi bea viata.

Un numar trist de membrii ai familiei si de prieteni stau in asteptare si privesc neputinciosi persoana pe care o iubesc consumand bautura ca un alcoolic,  deoarece au auzit ei ca alcoolicii trebuie sa dea de fundul prapastiei inainte de a fi ajutati. Aceasta teorie a “fundului  prapastiei” a fost popularizata de grupuri timpurii de Alcoolici Anonimi si a fost inradacinata in experienta lor care afirma ca numai cele mai disperate si deznadajduite circumstante l-ar putea constrange pe alcoolic sa aleaga abstinenta in locul alcoolului.

Este adevarat ca unui alcoolic trebuie sa i se ingaduie sa experimenteze consecintele dureroase ale dependentei sale inainte de a renunta la alcool. Insa este la fel de adevarat ca alcoolicii fac cel dintai pas spre recuperare, in parte pentru ca le este teama ca pierd ceva sau pe cineva de valoare. Ajunsi la fundul prapastiei, majoritatea alcoolicilor nu mai au nimic de pierdut – cu exceptia unei sticle de bautura. Fara un stimulent pentru a deveni abstinenti, ei isi beau in mod constant propria viata pana ajung intr-o fundatura din care nu se mai pot intoarce: afectiuni fizice si mentale pe viata, nebunie, internare la ospiciu si moarte.

Astazi se stie cu certitudine: cu cat sunt mai departe alcoolicii de aceasta fundatura, cu atat sunt mai mari sansele lor de a realiza abstinenta. Un consumator de alcool care are familie, slujba, sanatate fizica, prieteni si claritate mentala are o sansa iesita din comun de a se reabilita din dependenta lui. Atunci cand dependenta lui pogreseasza pana in punctul in care el pierde unul sau mai multe ingrediente ale unei vieti fericite, rodnice, perspectivele lui de a se reabilita scad corespunzator. Daca el doarme sub un pod, mananca din gunoi si vorbeste de unul singur, nu exista aproape nici o posibilitate de a se reabilita.

“In fiecare nopte Il imploram pe Dumnezeu sa ma ajute”, isi aminteste un alcoolic in curs de reabilitare. “L-am rugat pe Dumnezeu sa ma scoata din necaz, sa ma faca sa ma simt mai bine, sa nu ma lase sa mor si sa ma ajute sa trec de toate lucrurile care ma leaga de urmatorul pahar. Singurul lucru pentru care nu m-am rugat lui Dumnezeu a fost sa ma ajute sa ma opresc din baut”.

Este rar intalnit cazul alcoolicului care doreste ajutor pentru a se opri din baut. In ciuda perioadelor de disperare si chiar a apelurilor emotionale ocazionale pentru a primi asistenta, preocuparea de baza  a alcoolicului este protejarea rezervei lui de bautura alcoolica. Multi alcoolici in curs de reabilitare marturisesc ca si atunci cand circumstantele ii constrang sa primeasca tratament, ei spera sa gaseasca o cale de a bea fara sa mai plateasca exorbitantul pret al consumului nestapanit de alcool. Daca ei ar fi stiut dinainte ca reabilitarea cere abstinenta, ar fi stat acasa.

Multi alcoolici, in cele din urma, se surprind pe ei insisi repetand ca un ecou rugaciunea disperata a unui profesor dependent de alcool:  “Doamne, am nevoie de ajutor. Nu vreau sa primesc ajutor, dar am nevoie de el”. Intre timp, familia si prietenii trebuie sa isi dea seama ca daca asteapta ca alcoolicul sa manifeste o dorinta sincera de a renunta la baut, dependenta persoanei poate progresa pana in stadii grave, care nu mai sunt tratabile. Cu cat o persoana bea mai mult, cu atat dorul ei dupa alcool devine mai puternic si cu atat este mai putin probabil ca ea sa ceara ajutor.

Principalele trei cauze ale mortalitatii sunt : bolile de inima, cancerul si alcoolismul. Printrea acestea, alcoolismul ocupa o pozitie unica:poate fi absolut prevenit si poate fi tratat la un nivel inalt de profesionalism. Fara vreo exceptie, orice alcoolic care primeste ajutor adecvat si este dispus sa participe la propria sa reabilitare, poate duce o viata abstinenta, productiva.

In celasi timp, alcoolismul este cel mai putin tratat dintre toate tulburarile cronice tratabile: mai putin de unul din patru oameni care au nevoie de tratament pentru dependenta de bautura il primesc. Membrii familiei, prieteni apropiati si patroni deseori isi aduc contributia la aceasta inertie si indiferent cat de mare devine pretul dependentei, ei nu sunt dispusi sau nu sunt capabili sa intervina cu eficienta in stoparea abuzului de bautura al alcoolicului.

Pe masura ce exploram procesul de reabilitare, este important sa observam numeroasele obstacole care stau intre alcoolic si ajutorul de care are nevoie. Unele din aceste bariere sunt: negarea alcoolicului, stigmatul social atasat dependentei, comportamentul familiei si al prietenilor care faciliteaza adictia si esecul medicilor de a da un diagnostic corect. Mai mult, in sedintele de consiliere de la unu la unu, alcoolicul se afla adesea  pe “scaunul soferului” si consilierii si terapeutii  fara pregatire in domeniul abuzului de substanta pot hrani si mai mult in loc sa puna problema inselarii alcoolicului. Famiiile care au nevoie de ajutor pot sa nu si-l permita, iar unele au fost chiar descurajate  de esecurile tratamentelor anterioare. Pentru asemenea familii, acceptarea alcoolicului pentru ceea ce este el poate parea mai usoara decat asumarea riscului unei alte dezamagiri.

La aceste bariere formidabile, se mai adauga  destule mituri de larga circulatie, care ii descurajeaza pe cei apropiati unui alcoolic sa intervina in cursul abuzului sau de bautura.

din: “Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr,. MD & Barbara R. Thompson