Indepartand limitele

Astazi sunt de acord din toata inima, cu prietenul meu Jack, un cleric protestant si coordonator  al programului in 12 pasi, care spune ca “Dumnezeu asa cum il vede fiecare” poate fi un punct de inceput foarte util pentru cei care intra in recuperare. Fara nici o indoiala, un Dumnezeu al iubirii, care nu ne judeca, exceleaza in vindecarea sufletelor ranite. Dar, umblarea timp prea indelungat cu un Dumnezeu avand o imagine generica, presupune riscuri. Un Dumnezeu pe care ni L-am ales noi, aluneca cu usurinta mult prea departe, in opozitie cu Dumnezeul care judeca totul, cel  pe care l-am stiut in trecut. Un astfel de mult-prea-tolerant Dumnezeu, poate presupune o necugetata permisibilitate spirituala, cu foarte putine pretentii de disciplina si progres. O Putere Superioara, personal definita, poate suferi si de o lipsa de ancorare in apele adanci ale credintei care s-a perpetuat inca din vremuri foarte vechi.

Si cum ramane cu Dumnezeul universului?

“Numai atunci cand cel care parcurge programul celor 12 pasi renunta la gardul impatimit al rezistentei impotriva credintei, putem incepe sa invatam din intelepciunea secolelor” , spune Jack. “Atunci incepe sa devina evident ca, putin probabil ca o persoana sa poate crea, doar prin prisma dorintelor sale, un Dumnezeu omnipotent si omniscient, suficient pentru a fi divinitatea noastra, a tuturor.”

Provocarea, spune el, sta in a invata cine este cu adevarat Dumnezeu, in loc de cum ne place sa fie Dumnezeu. ” Nu este suficient doar sa crezi. Pe masura ce credinta se maturizeaza, si conceptia despre Dumnezeu trebuie sa ajunga la maturitate. Conceptia noastra limitata despre Dumnezeu, are nevoie sa fie corectata si extinsa. Dumnezeu trebuie sa fie o revelatie, mai degraba, decat o proiectie a imaginatiei noastre. “