Astazi sunt de acord din toata inima, cu prietenul meu Jack, un cleric protestant si coordonator  al programului in 12 pasi, care spune ca “Dumnezeu asa cum il vede fiecare” poate fi un punct de inceput foarte util pentru cei care intra in recuperare. Fara nici o indoiala, un Dumnezeu al iubirii, care nu ne judeca, exceleaza in vindecarea sufletelor ranite. Dar, umblarea timp prea indelungat cu un Dumnezeu avand o imagine generica, presupune riscuri. Un Dumnezeu pe care ni L-am ales noi, aluneca cu usurinta mult prea departe, in opozitie cu Dumnezeul care judeca totul, cel  pe care l-am stiut in trecut. Un astfel de mult-prea-tolerant Dumnezeu, poate presupune o necugetata permisibilitate spirituala, cu foarte putine pretentii de disciplina si progres. O Putere Superioara, personal definita, poate suferi si de o lipsa de ancorare in apele adanci ale credintei care s-a perpetuat inca din vremuri foarte vechi.

Si cum ramane cu Dumnezeul universului?

“Numai atunci cand cel care parcurge programul celor 12 pasi renunta la gardul impatimit al rezistentei impotriva credintei, putem incepe sa invatam din intelepciunea secolelor” , spune Jack. “Atunci incepe sa devina evident ca, putin probabil ca o persoana sa poate crea, doar prin prisma dorintelor sale, un Dumnezeu omnipotent si omniscient, suficient pentru a fi divinitatea noastra, a tuturor.”

Provocarea, spune el, sta in a invata cine este cu adevarat Dumnezeu, in loc de cum ne place sa fie Dumnezeu. ” Nu este suficient doar sa crezi. Pe masura ce credinta se maturizeaza, si conceptia despre Dumnezeu trebuie sa ajunga la maturitate. Conceptia noastra limitata despre Dumnezeu, are nevoie sa fie corectata si extinsa. Dumnezeu trebuie sa fie o revelatie, mai degraba, decat o proiectie a imaginatiei noastre. “

Si eu am simtit la fel, la un moment dat. Desi dezvoltasem o relatie puternica cu Dumnezeu de-alungul celor 12 pasi, simteam in sinea mea, ca felul in care ma raportez la Dumnezeu, poate chiar si Dumnezeul la care ma raportam, era mult mai mult decat puteam gasi in biserica. La urma urmei, aveam spiritualitatea, nu doar religia.

Dedesubtul mastii mele de superioritate a ramas suspiciunea ca oamenii religiosi ar putea avea ceva ce eu nu as fi putut gasi pentru mine. Ei trebuie sa aiba niste urme interioare, un nivel al intelegerii si o credinta de nezdruncinat, dincolo de ceea ce am gasit eu. Si probabil ca ei dintodeauna au mers la biserica, si daca eu as aparea probabil ca as fi singura care nu are nici o idee despre eticheta din biserica, sau semnificatia cuvintelor bisericesti. Cu siguranta nu m-am  gandit ca printre cei care pareau religiosi, erau unii care se luptau cu intrebari asupra credintei. Si apoi,  nimeni din biserica nu continua sa-si cladeasca credinta sau sa invete cine este Dumnezeu.

De fapt, atitudinea mea se baza pe faptul ca, fusesem atata vreme departe de credinta, incat nimic nu ar mai putea acoperi golul. Este mult mai simplu sa faci pe indiferentul, atunci cand nu stii cum si de unde sa incepi. Este mult mai simplu sa-ti iei o atitudine aroganta si sa anulezi toate credintele celorlalti, decat sa admiti o nevoie sau un interes de aventurare in teritoriul lor si sa incerci experiente noi pe pielea ta.

In felul acesta am gandit si simtit. Acum, cand ii aud pe altii exprimand aceleasi sentimente in intalnirile de recuperare, imi dau seama ca sunt cu atat mai flamanzi spiritual, cu cat declama mai puternic ca nu au nevoie de biserica. Simt in ei ecoul aceluiasi gol pe care l-am simtit si eu odata, o senzatie vaga ce manca din mine si pe care, in final, am recunoscut-o ca fiind o foame de Dumnezeu dincolo de ceea ce am gasit de una singura in cei 12 pasi.

Pot depune marturie a faptului ca programul de recuperare in 12 pasi contine suficient de multa substanta spirituala pentru a oferi crestere de-a lungul unui timp indelungat, chiar ani. Cu toate ce tovarasia tipica din cadrul celor 12 pasi ramane separata planului religios, planul initial de recuperare in 12 pasi nu a fost conceput cu bariere impotriva religiei.

Examinand istoria AA gasim intense influente crestine in dezvoltarea din cadrul celor 12 pasi. Textul din Alcoolicii Anonimi accepta in plus cautari in credinta:” Grabeste-te sa vezi unde au dreptate oamenii religiosi. Foloseste ceea ce ei iti ofera.” Cartea cea Mare include si acest citat al lui Herbert Spencer : ” Exista un principiu care opreste toate informatiile, o dovada impotriva oricarui argument si care nu da gres in a tine omul intr-o continuua ignoranta – acest principiu este sa tratezi cu dispret un lucru fara a-l cerceta.”

O minte ingusta, care se grabeste la a trage concluzii, poate trage dupa sine si consecinte neplacute. Cu ani in urma, cand am auzit depsre un om ce a murit ca urmare a complicatiilor date de alcoolism, am intrebat daca el a fost vreodata la AA pentru recuperare, iar un membru al familiei a spus: “S-a dus la cateva intalniri, dar a spus ca AA nu functioneaza.” Oricine care a fost intr-o tovarasie de recuperare la AA, pentru o perioada de timp, stie ca cei 12 pasi functioneaza numai atunci cand fiecare face ceea ce este indrumat sa faca. Ascultarea pasiva  si doar cateva intalniri sunt foarte departe de ascultarea receptiva si aplicarea cu persistenta a pasilor.

In mod paradoxal, aceleasi  persoane care, prinse in programul celor 12 pasi, vor spune ca: “Am incercat AA dar nu a functionat ” , le auzi spunand uneori in intalniri: “Am incercat sa merg la biserica, dr nu a functionat.” In vreme ce unii spun ca biserica nu le-a rezolvat problema dependentei, altii afirma ca importanta religiei este mica. Chiar si cei care se lauda cu o minte deschisa privind orice aspect al recuperarii pot afirma ca expunerea la una sau doua biserici sau denominatii, este pierdere de vreme.

Un sondaj de opinie facut de firma Gallup, care a inclus si intrebari despre religie, a aratat in studiul sau din 1998, ca 95% din americani cred in Dumnezeu sau intr-o Putere Superioara. 82% din cei intervievati spuneau ca simt nevoia de a experimenta o crestere spirituala. Totusi, duminicile, doar 40% dintre ei se regaseau in biserica. Aceste statistici sunt deosebite, dar destul de graitoare.

Daca in zilele dinaintea recuperarii mele,  un operator de sondaje de opinie m-ar fi tintuit locului cu o intrebarea directa, mi-as fi pus deoparte jumatatea mea de inima care era agnostica, si as fi raspund ca da, cred in Dumnezeu. Asta oricum, nu insemna ca mergeam la biserica  … daca puteam sa nu o fac. In acele zile, credeam ca religia  este pentru cei care au nevoie de o carja ca sa umble prin viata, si cu siguranta asta nu ma includea si pe mine.

Precum sondajul de opinie al firmei Gallup arata, si precum propria mea experienta o spune, credinta nu trebuie neaparat sa aiba amploare sau adancime. Credinta poate ramane statica, o declaratie goala care sa faca fata convenientelor, un crez nestudiat care ofera foarte putina putere, confort si indrumare. Credinta in Dumnezeu nu adauga in mod necesar substanta pozitiva vietii cuiva, si nu indruma in mod automat pasii nimanui catre biserica.

Pentru unii credinciosi, chiar si pentru unii care-si spun crestini, se pare ca exista niste garduri electrice invizibile in jurul bisericilor. Nu exista niciunde o rezistenta mai vizibila decat in programul celor 12 pasi.

Aflandu-ma intr-o perioada de recuperare suficient de lunga  ca sa pot vedea dincolo de problemele mele, am inceput sa ascult despre modul in care barbati si femei descriau continutul spiritual al vietilor lor. Parea ca fiecare dintre ei strabatea un drum plin de obstacole. Inca din copilarie, perceptiile gresite despre Dumnezeu s-au afirmat ca niste bolovani de-a lungul drumului. Bombardamentele religioase ale oamenilor rau  intentionati, sau fara intentie sau chiar bine intetionati, au lasat imagini negative care continuau sa fie niste obstacole greu de trecut, ce blocau cresterea spirituala. Chiar si dupa ce ei au crescut, unele experiente din biserica i-au deturnat de la cautarea sperantei in acel loc.

Nu este de mirare ca atat de multi adulti, aflati sau nu in programul celor 12 pasi, raman in afara unei biserici.

“Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” (Marcu 9:24)

Cu ceva vreme in urma, legat de responsabilitatile pe care le aveam pe atunci, aveam prinse la breloc, pe langa cheia de la masina, de acasa si de la cutia postala, alte doua chei aproape  identice. La prima vedere pareau ca sunt la fel – argintii, facute la un atelier de multiplicat chei, din doua blank-uri identice. M-am uitat de aproape, pentru ca sa vad diferentele esentiale dintre ele.

Oricat de identice ar parea cele doua chei, nu le pot folosi una in locul celeilalte.

Una dintre chei deschide usa de la intrare intr-un spatiu plin de camere luminoase, in care sunt scaune si mese, peretii acoperiti cu postere despre cei 12 pasi si sloganuri despre recuperare precum ASTEAPTA UN MIRACOL sau DA-I VOIE LUI DUMNEZEU, un orar al intalnirilor, o tabla alba cu nume si anii de recuperare pentru aniversarile lunare si un anunt cu “fumatul interzis in incapere”.

Cealalta cheie deschide usa de la intrarea in biserica mea.

Pastrez cele doua chei pe breloc, una langa alta, in mod intentionat. Apropierea lor imi aminteste zilnic cele doua usi care s-au deschis pentru mine, prima catre recuperarea in 12 pasi , celalta catre crestinism – usi asemanatoare dar diferite, prin care am pasit direct in imbratisarea plina de iubire a lui Dumnezeu.

din “Din creuzet” – de Constance Bovier